Studii de mediu
Legislaţia românească impune companiilor ce prin activitatea lor pot crea un impact semnificativ asupra mediului înconjurător să elaboreze un Studiu de impact sau Bilanţ de mediu în vederea obţinerii Acordului de mediu, a Avizului de mediu, a Autorizaţiei de mediu, a Avizului Natura 2000 sau a Autorizaţiei integrate de mediu.
Blue Terra Consulting este atestată pentru a întocmi următoarele tipuri de studii:
Raportul privind impactul asupra mediului (Studiul de impact asupra mediului)
- se elaborează în cadrul procedurii de obținere a Acordului de mediu;
- are ca scop evaluarea impactului asupra mediului generat de investiții noi sau modernizarea/retehnologizarea unor activități economice sau instalații existente;
- este un document important în dosarele necesare obținerii finanțărilor europene pentru diferite proiecte de investiții;
- legislație: H.G. nr. 445/2009 modificată și completată prin H.G. nr. 17/2012.
Raportul de mediu
- se elaborează în cadrul procedurii de obținere a Avizului de mediu;
- are ca scop evaluarea de mediu pentru planuri și programe de amenajare a teritoriului și de urbanism (PUZ, PUG, PATJ etc.);
- legislație: H.G. nr. 1076/2004 care transpune Directiva 2001/42/CE cunoscută sub numele de Directiva SEA.
Bilanţul de mediu
- se elaborează în cadrul procedurii de obținere a Autorizației de mediu;
- de asemenea, poate fi solicitat de autoritățile de mediu fie in cazul schimbării proprietarului sau a destinației unei activități economice, fie la încetarea activității;
- există trei tipuri de bilanț de mediu:
- Bilanț de mediu de nivel 0
- constă în realizarea unei fișe de caracterizare a activității, a stării amplasamentului și a folosințelor trecute ale terenurilor din zonă;
- în baza acestor informații, autoritatea de mediu identifică și stabilește necesitatea efectuării unui BM de nivel I sau II sau a unei evaluări a riscului înainte de eliberarea autorizației de mediu.
- Bilanțul de mediu de nivel I
- studiu care analizează și interpretează informațiile disponibile pentru a identifica domeniile în care impactul activității poate fi semnificativ.
- Bilanțul de mediu de nivel II
- studiu realizat pe baza prelevării unor probe și a analizei fizice, chimice sau biologice a factorilor de mediu de pe amplasament.
- legislație: Ordinul MAPPM nr. 184/1997.
Raportul de amplasament
- se elaborează în cadrul procedurii de obținere a Autorizației integrate de mediu;
- are ca scop evaluarea stării amplasamentului și a nivelului de poluare existent, înainte de punerea în funcțiune a instalației;
- oferă un punct de referință și comparație la încetarea activității.
Studiul de evaluare adecvată
- se elaborează în cadrul procedurii de evaluare adecvată;
- această procedură se aplică activităților care intră sub incidența prevederilor OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate și conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice;
- legislație: Ordinul MMP nr. 19/2010.
Firma noastră are experiență și în realizarea următoarelor tipuri de studii de mediu:
Planul de gestionare a solvenților organici cu conținut de COV (compuşi organici volatili)
- se elaborează anual pentru a se determina valoarea emisiilor de COV şi pentru a se evalua încadrarea în valorile limită pentru fiecare activitate industrială;
- întreprinderile românești care utilizează solvenţi organici trebuie să se încadreze în limitele stabilite prin lege, să monitorizeze şi să controleze permanent emisiile de COV-uri;
- legislație: Legea nr. 278/2013 și Directiva europeană 1999/13 CEE.
Plan de gestionare a deșeurilor generate de industriile extractive