Reprezentare clienți

Blue Terra Consulting poate reprezenta clientul atât pe tot parcursul derulării procedurii de mediu, cât și după obținerea Avizului/Acordului/Autorizației de mediu, ocupându-se de următoarele:

  • întocmirea documentațiilor tehnice specifice domeniului protecției mediului;
  • depunere/preluare documente, redactare și publicare anunțuri publice, participare la ședinte CAT/CSC, organizare dezbatere publică;
  • asigurarea relației permanente cu autoritățile de mediu;
  • îndeplinirea obligațiilor stabilite prin Avizul de mediu, Acordul de mediu sau Autorizația de Mediu precum întocmirea de raportări și transmiterea acestora periodic către autoritățile de mediu competente, asigurarea efectuării de buletine de analiză prin laboratoare acreditate etc.;
  • urmărirea modului de realizare a măsurilor impuse prin programul de monitorizare a calității mediului;
  • întocmirea lunară a Declarației privind obligațiile la Fondul de mediu în baza datelor furnizate de client;
  • participarea alături de reprezentantul beneficiarului (Responsabilul de mediu) la controalele efectuate de Garda de Mediu.